Adrian Popovici
jurnalist,
istoric,
scriitor
Prima pagina arrow Categorii
Prima pagina
Categorii
Cautare
Forum
Guestbook
Legaturi Web
Contact
Newsletter
Categorii
Un viking nobil si un voievod gospodar: Knut cel Mare si Ahtum PDF Imprimare E-mail
Evaluare Utilizator: / 0
Scris de Adrian Popovici   
luni, 05 aprilie 2010
Invadatorii din Nord sau normanzii (lat. normanorum), cunoscuţi şi sub denumirea generică de vikingi au dat Europei anglo-saxone şi, mai târziu, Lumii Noi o altă geografie politică, unică până azi. Exodul scandinav care a “şocat” Occidentul lui Carol cel Mare şi a reuşit în bună măsură să stârnească panica călugărilor anglo-saxoni din Northumbria, un regat de pe teritoriul englez, făcându-i să exclame la sfârşitul litaniilor: Apără-ne Doamne de furia normandă!, a născut eroi reali cu aură legendară, multă vreme negaţi de istoriografia francă, cam egoistă în sine. Unul dintre aceştia a fost însă, fără îndoială, popularul rege danez Kanut cel Mare (994-1035) sau Knud den Store (în lb. daneză, n.a.) ori Knud Sweynsson sau fiul regelui Sweyn Forkbeard, care, se putea mândri pe bună dreptate cu o mare realizare pentru acele vremuri ca: rege al Danemarcei, al Norvegiei, al Angliei (a nu se confunda cu Marea Britanie, n.a.) şi al unei părţi din Suedia, într-un cuvânt, un imperiu danic în Nordul ostil şi viking. Când tatăl său invadă Anglia, la 1013, Knut îl însoţi şi a fost ales rege al Angliei, un an mai târziu, după moartea tatălui său. Saxonii şi danezii se învăluiră în East England, fuzionând într-o altă dimensiune, profundă şi azi. Ca să hotărnicească aceste legi nescrise ale firii, Knut se căsători cu văduva fostului său rival Ethelred al II-lea, Ema şi avu o domnie plină de reforme, de pace, sfătuindu-se tot timpul cu nobilii săi englezi ori danezi, după caz. Avea, după cum ne relatează un cronicar, un mic „defect”, ce le lipseşte azi şefilor de state: ura linguşitorii, zicându-le rece de politicos că el, cât ar fi de rege, nu putea opri curentul provocat de flux. Cam prin aceeaşi perioadă, un străromân, vrednic voievod din Banat, Ahtum, cu reşedinţa la Morisena, pe malurile Mureşului, zidi o ţară în coasta Ungariei, pe care o lărgi, la fel ca şi gospodarul nostru sus-citat, din Nord, cuprinzând un vast teritoriu ce se întindea de la Criş la hotarul Transilvaniei, apoi coborând înspre Dunăre, până la cetăţile Vidinului şi Severinului. Zidi la Morisena, în mândra-i capitală, o mănăstire ortodoxă închinată Sfântului Ioan Botezătorul, însă, aura sa mistică avea să intre într-un con de penumbră sub domnia regelui maghiar Ştefan I cel Sfânt, dornic în a-şi afirma credinţa-i apuseană, făcându-i o perioadă pe plac. Muri probabil liniştit la 1021, iar astăzi, noi, românii, nici măcar în cărţile de istorie nu-l mai pomenim, uitându-ne de fapt strămoşii.
 
Unitate in diversitate: Johannes Kepler si Ieremia Movila PDF Imprimare E-mail
Evaluare Utilizator: / 0
Scris de Adrian Popovici   
miercuri, 17 martie 2010
De mii de ani oamenii priviră şi se minunară de harta Cerului conturată în nopţile senine şi fără clar de lună. Apoi au început să conceapă legi scrise, în locul celor nescrise şi zidite Sus din veşnicie...Într-o vreme încă pătrunsă de superstiţii de tot felul, un profesor danez şi un reputat astronom, Tycho Brache veni în mândra capitală imperială Praga să-şi convingă auditoriul, prin prelegerile sale, despre o altă mecanică cerească şi, la picioarele sale, stătea un ucenic tânăr, Johannes Kepler (1571-1630), care, încercând să confirme teoria maestrului său, cum că Soarele se roteşte în jurul Pământului, ajunse la o teorie total opusă, care se dovedeşte valabilă şi azi în scurgerea timpului. După moartea lui Brache, pe la 1601, îi urmează în funcţia de matematician al Sfântului Imperiu de Naţie Germană, deducând că, de fapt, Pământul şi celelalte planete gravitează în jurul Soarelui şi nu invers. Dezvoltă trei legi, pe care le publică între 1609-1619 şi i le lăsă „moştenire” marelui Isaac Newton ca bază pentru elaborarea teoriei gravitaţiei universale. Cam pe vremea când în centrul Imperiului „iluminatii” astronomi se ocupau cu descifrarea „misterelor” cereşti, familia Movileştilor încerca să aducă o nouă viziune, poate de factură occidentală, în Moldova şi Ţara Românească, iar Ieremia Movilă se revela în prim plan. Numit de poloni în Moldova, ca domn, se puse destul de favorabil şi cu turcii, cărora, desigur, le plătea tribut, nu şi pe lângă omologul său Mihai Viteazul, care-l detronă pentru scurt timp. Frumoasa sa ctitorie de la Suceviţa, unică în lume, ne stă şi azi mărturie peste veacuri despre credinţa unui domn moldav, care reuni, cel puţin arhitectonic, două stiluri, în dantelăria sa frumoasă din piatră de la Suceviţa: muntenesc şi moldovenesc, reuşind să refacă unitatea artistică a românilor, în timp ce Mihai Viteazul o desăvârşi pe cea politică, pentru scurtă vreme.
 
Comoara lui Cyrus cel Mare PDF Imprimare E-mail
Evaluare Utilizator: / 0
Scris de Adrian Popovici   
marşi, 16 martie 2010
Iranul a decis sa rupa relatiile cu British Museum, in semn de protest fata de nenumaratele amanari ale muzeului londonez de a restitui un artefact persan celebru - Cilindrul lui Cirus, considerat cea mai veche declaratie a drepturilor omului, anunta AFP.

"Avand in vedere ca Cilindrului lui Cirus nu a fost transferat Iranului, am depus plangere la UNESCO impotriva British Museum si am decis sa rupem relatiile", a declarat Hamid Baghai, responsabil al organizatiei iraniene pentru patrimoniul cultural si turism.

Acest cilindru de argila, descoperit in 1879, este o proclamatie a regelui persan Cirus al II-lea, scrisa dupa ce a cucerit Babylonul, in 539 IC. Artefactul este conservat in prezent la British Museum.

"British Museum ne-a spus ca ni-l va transfera in septembrie, apoi in noiembrie si, in cele din urma, in 16 ianuarie. Am investit pana in prezent 200.000 de dolari pentru dispozitivele de securitate care sa protejeze aceasta comoara", a explicat Baghai.

"Am primit o scrisoare in care ni se spunea ca nu ne pot trimite cilindrul din cauza incidentelor din Ashura", a adaugat el, facand referire la confruntarile violente din 27 decembrie, dintre fortele de ordine si partizanii opozitiei.

Relatiile dintre Iran si Marea Britanie s-au deteriorat puternic din iunie, dupa realegerea contestata a presedintelui Mahmoud Ahmadinejad, in conditiile in care Teheranul acuza Londra ca orchestreaza miscarea de contestare a rezultatelor scrutinului.
Ultima actualizare ( marşi, 16 martie 2010 )
 
<< Start < Inapoi 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Inainte > Sfarsit >>

Rezultate 19 - 21 din 205
căutare personalizată
 
Prima pagina | Despre mine | Termeni si conditii | Contact | Publicitate | Drepturi autor