Motto: “Memoria este cel mare artist si iti sterge din minte tot ceea ce nu este necesar.” (Maurice Baring)

O alta definitie a Muzei Clio (ultima parte)

A incerca sa definim Istoria, dupa cum ne-am obisnuit deja din deceniile trecute, ca fiind disciplina care studiaza evolutia societatii omenesti pe diversele sale paliere existentiale din cele mai vechi timpuri si pana in vremurile prezente, ar insemna sa fim subiectivi intr-o lume mereu supusa schimbarii si dinamicii progresului tehnico-stiintific. In ceea ce priveste scrierea Istoriei, ea este si mai dificila daca o abordam numai prin prisma cercetarilor aplicate spatiului romanesc, fara sa observam celelalte fenomene istorice la scara mondiala, luate ca un intreg.

Orice fenomen istoric este supus schimbarii si poate fi abordat interdisciplinar in conditiile recorelarii datelor si informatiilor culese din surse documentare cat mai diversificate. In acest context, rolul istoricului trebuie sa fie unul obiectiv si nepartinitor. In cautarea unei posibile definitii a istoriei, am realizat in episodul precedent o privire de ansamblu focalizata pe diverse epoci, in anumite stadii de dezvoltare ale societatii omenesti. Investigatiile noastre nu se opresc aici.

Evenimentele istorice se desfasoara pe o scara cronologica adoptata pe aproape intreg mapamondul, meritul intocmirii ei revenindu-i de drept unui sfant straroman, originar din partile Schytiei Minor (Dobrogea romana), cuviosul Dionisie Exiguul (470-545). Acesta a datat faptele istorice socotind anii de la momentul Intruparii Mantuitorului Hristos pana in prezent, definind astfel Era Crestina.

Evenimentele petrecute inainte de anul 0 ca punct de reper au fost adnotate cu i.Hr sau B.C. (Before Christ) si cele ulterioare acestui an cu d.Hr. sau A.C. (After Christ). Reperele cronologice ale Erei Crestine sunt utilizate in toate domeniile de cercetare inter si pluridisciplinare ale istoriei: arheologia, numismatica, istoriografia, paleografia, epigrafia, paleo botanica si alte discipline complementare. In perioada regimului comunist, atat la noi, cat si in alte state dependente sferei de influenta sovietice, adnotarile Erei Crestine au fost inlocuite prin expresia Era Noastra. Dupa decembrie ‘89 s-a revenit la cronologia crestina.

Invaziile barbare au reconturat harta politica a Europei imperiale romane pentru o perioada de aproximativ o mie de ani, cuprinsa intre sfarsitul puterii imperiale romane in Apus ( 476 d.Hr.) si Pacea de la Westfalia incheiata in anul 1648, eveniment care a finalizat Razboiul de 30 de ani (1618-1648) dintre puterile catolice, cele protestante si statele aliate acestora, redimensionand teritorial continentul pana la Congresul de la Viena (1815). Periodizarea Evului Mediu este destul de relativa intre limitele enuntate mai sus, deoarece Antichitatea se sfarseste mult mai tarziu de anul 476 d.Hr., iar Epoca Moderna incepe mult mai devreme de anul 1648, luate ca puncte de reper pentru o cronologie stricta a Perioadei de Mijloc.

Motto: “Alegerea a fost intotdeauna un privilegiu pentru cei ce si-au permis sa plateasca pentru ea.” (Ellen Frankfort)

O alta definitie a muzei Clio (II)

Lumea antica si-a vehiculat ideile pe doua directii: traditia orala si operele scrise. Sursele orale premerg pe cele scrise. Evanghelistul Ioan justifica in mod plastic aceste aspecte ce tin de dificultatea scrisului in epoca antica: La inceput a fost Cuvantul sau Logosul. Din agora polisului grec el este importat in forumul roman, apoi dincolo de limes-urile Respublicii Romane in necioplita mundus barbaricum.

Daca Herodot (c.484-c.425i.H) din Halicarnas a fost supranumit, asa cum am vazut in episodul precedent, Pater Historiae, cum ii putem clasa pe alti mari oameni ai Antichitatii care au scris istoria? La prima vedere aceasta categorisire este mult depasita pentru realitatile lumii antice, caci, pe drept cuvant putem vorbi de mai multi Patres Historiae ai Antichitatii, precum Tucidide (460—398i.H), Julius Caesar (13 iulie 100 - 15 Martie 44 i.H.) si Suetonius (70-140). Aceluiasi cadru disciplinar istoric se inscrie si Evanghelistul Luca, comparat cu Tucidide, ale carui scrieri Nou Testamentare, Evanghelia omonima si Faptele Sfintilor Apostoli, au contribuit la cunoasterea in detaliu a imprejurarilor si conditiilor desfasurarii istoriei Mantuirii neamului omenesc.

Toti acestia au scris istoria in felul lor propriu, de la caz la caz. Operele lor rivalizeaza cu Historii-le lui Herodot. Ele sunt veritabile memorii, daca ar fi sa le raportam prezentului nostru cotidian. Scrierile lor sunt foarte valoroase deoarece ne ofera multe indicii despre evenimentele contemporane autorilor, mult mai obiective decat toate sintezele istorice din zilele noastre desi trebuie luate in calcul exagerarile si deformarile atunci cand le abordam hermeneutic.

Pentru uzul specialistilor si gratie folosirii pe scara tot mai larga a tehnologiilor informatice de ultima ora, majoritatea operelor Antichitatii clasice greco-romane beneficiaza de locatii web pe internet, aceste surse documentare venind in sprijinul celor interesati in mod direct. Anumite legaturi utile le-am trecut in revista atunci cand am facut referire la cateva dintre somitatile Antichitatii.Aceasta dezbatere nu tine strict de epoca antica. Originile istoriei ca disciplina distincta trebuiesc cautate si raportate la toate epocile istorice, deoarece istoria este o geografie aflata intr-o continua miscare si dinamica globala.