|
Scris de Adrian Popovici
|
|
joi, 25 februarie 2010 |
Rămăşiţele pictorului italian Michelangelo Caravaggio, decedat în urmă cu 400 de ani la Porto Ercole, au fost exhumate, urmând să fie supuse analizelor ADN.
Caravaggio a revoluţionat istoria artei, devenind celebru pentru realismul său brutal, dar mai ales pentru tehnica "clar-obscur". Multe din tablourile sale sunt compuse din imagini de o claritate deosebită, alternate de umbre. După moartea sa, tehnica a devenit foarte populară în lumea artistică.
Datele vagi care există spun că pictorul a murit de malarie, în anul 1610, la vârsta de 38 de ani. El a fost îngropat într-un cimitir din Porto Ercole, iar, în 1956, rămăşiţele au fost mutate într-un osuar dintr-o capelă locală. Problema este că în acel osuar se află rămăşiţele a 200 de persoane.
În decembrie, oamenii de ştiinţă au prelevat numeroase probe din acest osuar. Acestea vor fi comparate cu cele ale urmaşilor lui Caravaggio. "Vrem să oferim o imagine justă asupra morţii artistului", şi-au justificat demersul cei de la Universitatea din Bologna, care conduc operaţiunile.
Caravaggio a fost descris - în filme, scene de teatru, literatură - dreptul unul dintre cei mai ciudaţi pictori, moartea sa misterioasă completând acest tablou. În anii dinaintea morţii, artistul şi-a dorit enorm să obţină iertarea Papei, dar îi fusese interzisă intrarea în Roma, unde fusese implicat într-o crimă, se afirma intr-un articol preluat de pe Evz.
|
|
|
Scris de Adrian Popovici
|
|
vineri, 19 februarie 2010 |
Cu secole în urmă, un tânăr „visător” portughez, născut în zodia prinţilor acestei lumi, se hotărî să se retragă din viaţa politică, spre a medita în linişte la viitorul ţării sale, care visa deja să cucerească şi alte lumi, necunoscute, şi „lumi noi să aducă lumii”, după cum foarte plastic se exprima conaţionalul său Camoes, în a sa Lusiada, la 1572, glorificându-şi înaintaşii. Henric al IV-lea Navigatorul sau El Navidad (1394-1460) a devenit cea mai populară figură din ţara sa, Portugalia, aducându-le în fiecare an de Crăciun, daruri copiilor, imortalizat într-un colind la modă (Feliz Navidad sau Mos Craciun este asimilat in traditia portugheza cu Henric al IV-lea, n.a.). Dar ce daruri? Frumuseţile minunatei noastre planete albastre: ţări şi insule, continente şi mări...Contemplând nemărginita mare ce se zărea albastră de la Vila do Infante, castelul său din Sagres, din pitoreasca regiune feniciană Algarve, prinţul îşi adună la curtea sa pe cei mai pricepuţi cartografi, navigatori, astronomi, evrei, arabi ori mauri, încurajându-şi compatrioţii să exploreze marea, tot mai departe şi mai departe de infinitul albastru. Ca să folosim un termen pompos din ziua de azi a „sponsorizat” expediţii de explorare spre insule din necunoscutul Atlantic, coborând de-a lungul coaste de Vest a Africii. Încercă să găsească o rută maritimă spre India (ţara mirodeniilor) şi sfârşi prin a întemeia o şcoală de navigaţie. João Gonçalves Zarco, Bartolomeu Perestrelo si Tristão Vaz Teixeira redescoperiră Madeira şi astăzi putem degusta un vin celebru. Cultivă mândria portugheză a exporatorilor şi muri, plâns de contemporani, dar munca îi fu continuată Bartolomeo Dias ori Vasco Da Gama. Cam în aceeaşi perioadă, în timp ce portughezii noştri luptau cu „misterele” mării, Moldova trăia alte convulsiuni. Străvechea dinastie muşatină încerca să menţină un echilibru, instabil uneori, la fruntariile Europei Creştine (denumirea convenţională atribuită bătrânului continent s-a materializat abia în secolul al XVIII-lea, aşa cum o percepem azi, n.a.). Ştefan I Muşat (1394-1399), se făcu aliat polonilor, dar îl supără aprig pe rivalul lor, trufaşul rege maghiar Sigismund de Luxemburg care, pregăti o pedepsire militară domnului moldav asediind fortificatul Neamţ, dar, se văzu clar că nu putu cuceri cetatea. Astfel că la Ghindăoani, în februarie 1395, Ştefan îi nimici oastea în retragere, intrând glorios în istorie. El odihneşte azi veşnic la Manăstirea Bogdana din Rădăuţi, unde strănepotul său vrednic, Ştefan cel Mare, pe piatra de mormânt, pusă chiar din ordinul său, aminteşte în piatră de victoria de la Ghindăoani.
|
|
|
Dante Alighieri si Basarab I |
|
|
|
|
Scris de Adrian Popovici
|
|
duminicã, 07 februarie 2010 |
|
Ne întrebăm cu toţii ce ne aşteaptă dincolo, în lumea celor drepţi, după ce părăsim cele pământeşti prin moarte...ori, se pare că aceeaşi întrebare l-a frământat cu veacuri în urmă şi pe un tânăr visător florentin originar din „Oraşul Florilor”, Florenţa, Dante Alighieri (1265-1321), dându-ne poate un răspuns plauzibil în a sa nemuritoare Divina Comedie, împărţită în trei cărţi: Infernul, Purgatoriul şi Paradisul, potrivit învăţăturii romano-catolice mult exacerbată în epocă. Era o epocă în care ţara sa natală, însorita si inedita Italie, atât de divizată în sute de stătuleţe, îsi aducea aminte de înaintaşii ei care oarecând au stăpânit un Imperiu şi acela trebuia să renască într-o expresie literară şi artistică unică: Renaşterea. Împreună cu Virgiliu (autorul Eneidei, n.a.), ce întruchipa raţiunea, Dante îşi începe călătoria către Dumnezeu pe lumea cealaltă, apoi întâlni graţia divină în frumoasa Beatrice, care-l însoţi spre culmile divine. Întâlneşte tot felul de suflete, cunoscuţi ori din alte epoci demult apuse. Divina Comedia rămâne un catalog al înţelepciunii medievale susţinută de morala creştină adânc înrădăcinată în ideea de păcat şi mântuire...Trăi la Florenţa, dar convulsiunile politice l-au forţat să plece în exil către 1302, perigrinând de la o curte princiară la alta, dar fără să-şi uite iubirea sa pătimaşă către Beatrice Portinari, care-i muri în 1290. Şi astfel, Dante reuşi, ca din dialectul florentin, să încropească în poezie limba oficială a Italiei de azi. Cam pe vremea când Dante îşi începea călătoria-i imaginară către Dumnezeu, un teritoriu românesc nou se contura la sud de Carpaţii Meridionali, condus fiind de Basarab I (1310-1352), consemnat în documentele vremii ca fiind: „fiul lui Thocomerius schismaticul (schismaticii sau cei rupţi de Biserica Romei, după 16 iulie 1054, n.a.)”. Într-un alt document de epocă emis pe la 1324 de Cancelaria Ungariei, Basarab era numit: „voievodul nostru transalpin”, cel care avea să încheie cu scces un proces de unificare a tuturor cnezatelor şi voievodatelor de la zona Oltului, înspre Dunăre şi Mare, mai apoi. Îşi stabili mai întâi capitala la Curtea de Argeş şi în cele din urmă la Câmpulung Muscel, dar, la 1330, trufaşul Carol I Robert din spiţea Angevină hotărî să invadeze Ţara Românească, dar, nobila-i oaste înveşmântată pompos, se împotmoli la Posada, într-o văgăună montană fără ieşire, pe care o putem admira în celebra Cronică pictată de la Viena şi de nu schimbă regele maghiar hainele sale cu ale unui biet călugăr, cu viaţă n-ar fi scăpat, retrăgându-se peste munţi, de unde a şi venit. Basarab întemeie un stat şi o familie domnitoare ce dădu istoriei noastre multe nume mari: Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş ori Radu cel Mare.
|
|
|
Categorii 
