|
Imperatorul calator si minunatiile Daciei Romane |
|
|
|
|
Scris de Adrian Popovici
|
|
luni, 26 iulie 2010 |
Sub domnia sa, vastul şi impropriul spus, Imperiu Roman, cunoaşte maxima lui expansiune teritorială, nemaiatinsă, poate, până la el, decât doar de cuceririle lui Alexandru Macedon. Publius Aelius Traianus Hadrianus (76-138 d. Hr.), fu adoptat, ca fiu, pentru calităţile sale, de popularul imperator rex (sintagma de Imperiu apare în sec. XVIII la austrieci ca un stat vast, extins teritorial; la romani, imperator era şeful armatei şi rex, rege al statului, plus Pontifex Maximus sau cel mai mare dintre preoţi sau şeful tuturor cultelor şi religiilor din lumea romană n. red.) Traian, care-l şi căsători, pe tânărul Hadrianus cu nepoata sa, asigurându-şi, astfel, succesiunea la tron. Ca imperator vru să se convingă de starea de lucruri din „imperiul” său şi călători în aproape mai toate provinciile sale, oprindu-se cu precădere în acea rece şi instabilă Britannia, unde se construi, din porunca sa expresă, Valul lui Hadrian, o fortificaţie defensivă pe o lungime, record pentru acea perioadă, de 117 km. şi o înălţime de 4, 5 m., ce se poate vedea şi azi în comitatul englez Northumberland, la Great Chesters (marile castre, n. trad.) ori în Vindolanda, anticipând, posibil, o invazie a picţilor sau a strămoşilor scoţienilor din Nord. O răscoală a iudeilor, condusă de Simon Bar Kochba, izbucni, anti-romană, la puţin timp după ce Hadrian vizită fierbintea zonă politică a Palestinei şi-l determină să reconstruiască Ierusalimul, după viziunea sa romană, împlinind astfel, o profeţie a lui Hristos. Izgonindu-i pe evrei din Ierusalim, îl distruge aproape în totalitate, iar din vestigiile Vechiului Templu, se mai păstrează azi locul de pelerinaj de la Zidul Plângerii. Preferă însorita Italie, unde-şi zidi, dealtfel o villa, în pitorescul Tivoli, ce poate fi admirată şi azi. Nu uită, în vizitele sale nici Dacia, o provincie de graniţă, bogată şi strategică pentru Roma, pe care o moşteni de la înaintaşul său Traianus şi pe care se gândi s-o recontureze administrativ. Legate de aceste vizite ale lui Hadrianus în Dacia au loc două reorganizări administrative ale provinciei, împărţită în 119 în Dacia Superior şi Dacia Inferior, iar în 123 în Dacia Porolissensis, Dacia Superior şi Dacia Inferior, continuându-se, în paralel, lungul proces de romanizare a provinciei Dacia.
|
|
Ultima actualizare ( luni, 26 iulie 2010 )
|
|
|
Epigrafistul si Castelul din Carpati |
|
|
|
|
Scris de Adrian Popovici
|
|
marți, 15 iunie 2010 |
|
Datorită lui ne putem bucura astăzi de redescoperirea celeilalte Istorii romane, păstrată doar în epigrafe şi readusă la viaţă peste secole pierdute de către marele jurist şi istoric al Romei Antice, Theodor Mommsen (1819-1903), profesorul de Drept Roman de la Lepzig, Zurich ori Breslau şi apoi de Istorie romană la Berlin, capitala Prusiei şi viitorului Imperiu German. Opera sa de căpătâi rămâne, fără îndoială, Corpus Inscriptionum Latinarum (CIL), din care, 20 de volume apar în timpul vieţii, redactate şi editate personal, căci, era un adevărat erudit şi călător, inclusiv cele din Transilvania, în 1857, ne privesc personal din muzee, colecţii ori biserici. Savanţii au putut să le revadă în 1873, în cel de-al III-lea volum al operei. În Istoria Romană întrezăreşte graniţele invizibile ale Romei, dincolo de limes-uri, în asaltul ei civilizaţional şi primeşte Premiul Nobel la 1902, ca literat. Dacă Mommsen colecţiona inscripţiile în piatră ale latinităţii, redând Europei o istorie pierdută, undeva, la poalele Carpaţilor Meridionali, familia regală de Hohenzollern-Sigmaringen, construia, între 1873-1914, o reşedinţă de vară unică în arhitectura peisajeră a Sinaiei: Castelul Peleş, emblemă a României, chiar şi azi, precum herbul Bucovinean, din cel Moldav, ori cel munteano-dobrogean. Stilurile neo-gotice se îmbină perfect aici şi, poate curiozitate, l-a făcut pe bătrânul împărat Franz Josef (1848-1916) să fie oaspetele edificiului, la 1896... S-au născut şi regi aici, pe pământ românesc, Carol II-lea şi Mihai I. Dacă vreţi să vă întoarceţi în timp şi să trăţi istoria cu adevărat „bine” merită să-i vizitaţi sălile: de arme, de vânătoare, de Florenţa ori Apartamentul imperial. Acolo veţi trăi o parte din istoria noastră. Aici s-a hotărât, la Peleş, neutralitatea noastră în Marele Război la 1914. Toate trăind în epocă, la Peleş.
|
|
Ultima actualizare ( sâmbătă, 19 iunie 2010 )
|
|
|
Henric al VII-lea Tudor si monahul cel cuvios |
|
|
|
|
Scris de Adrian Popovici
|
|
joi, 27 mai 2010 |
|
În binecunoscutul nouă, cam pesimist dealtfel refren shakesperian din Richard al II-lea, nori negri începură deja a pluti deasupra Coroanei engleze în cel de-al XV-lea veac, căci spune versul, frumos meşteşugit din condei: De-a pururi, nici o mână de muritor, Nu va putea ţine sceptrul nostru, Doar de-i păgân, hoţ sau uzurpator...” şi totuşi, cum se întâmplă de cele mai multe ori la casele cele mari, profeţia se dovedi a fi adevărată de astă dată, când cele două nobile Case ale Trandafirului, de York şi Lancaster, se oţeliră în lupte ani grei, până ce de Sus se hotărî care va fi alesul să conducă destinele Vechii Anglii, neştiut aproape de ai săi din Casa Lancaster, care-l adăpostiră de năvala cea rivală pe bătrânul continent, în Franţa, şi, adunându-şi o parte din partizanii loiali, debarcă în 1485 la Milford Haven în recea Ţară a Galilor şi-l înfrânse pe Richard al III-lea, al său inamic, la Bosworth Field, fiind deja al Angliei rege, încă de la debarcare şi întemeietor de nouă dinastie: Henric al VII-lea Tudor (1457-1509) şi, cum se continuă în Richard al III-lea, de data aceasta pe un ton optimist: „Apoi, cum ne-am legat, noi vom uni Acele două roze. Iară cerul Unirea lor s-o binecuvânteze”, el se căsători cu Elisabeta de York, fiica lui Edward al IV-lea împăcând pe vecie rozele cele dezbinate şi scriind încă o pagină glorioasă în istoria cea engleză. Dacă ne uităm la anii săi de viaţă şi domnie, paşii ne duc spre Moldova contemporană lui, dar nu spre Ştefan Vodă, ci spre latura şi umbra lui spirituală, Sfântul şi Pustnicul Daniil Sihastrul. Fugi de lume, se călugări şi dăltui chilie şi sihăstrie în munte, la Putna, unde-l şi găsi degrabă Domnul Ştefan, profeţindu-i multe. Se zidi şi Putna şi monahul iar fugi, la Voroneţ de astă dată unde Sfântul Voievod îi ridică albastră o mănăstire, la 1488, unde monahul îşi doarme şi azi somnul cel spre Înviere şi pe a cărui lespede de mormânt durată în piatră stau scrise acestea: „Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimonahul Daniil."
|
|
Ultima actualizare ( luni, 28 iunie 2010 )
|
|
|
Categorii 
