Bancherul şi pretendentul: Cosimo de Medici şi Bogdan al II-lea

Trăia oarecând la Florenţa, într-un urgisit veac îndepărtat şi întunecat, un om care se înconjura de imaginea bogatului în rândurile supuşilor îmbrăcat fiind, precum versul scripturistic, „în porfiră şi vison”. Acesta este portretul de ansamblu a lui Cosimo de Medici (1389-1464), bancherul şi protectorul artelor renascentiste din „Oraşul florilor”, prins la începutul celui de-al XV-lea veac în luptele intestine între facţiunile rivale pentru conducerea oraşului.

Advertisements

Influenta familie Albizzi l-a alungat din cetate, însă numai după un an, la 1434 se întoarce din exil, spijinit fiind de cetăţenii urbei. Era foarte prudent în administrarea averii sale, iar banii se rulau prin banca sa care purta numele familiei, Banca de Medici. După 1455 deschide filiale bancare la Geneva, Bruxelles, Londra şi în alte capitale europene. Ca şi unii guvernatori de bancă din ziua de azi, Cosimo patrona financiar mai mulţi artişti renascentişti, printre care se numărau Lorenzo Ghiberti şi Donatello. Instituţia lăsată de Cosimo, supravieţuind veacurilor, există şi azi oferind servicii bancare clienţilor săi bogaţi dotaţi cu tablete, I-phonuri şi carduri. În acea perioadă străluci, ce-i drept, pentru puţină vreme, întocmai ca o stea căzătoare, pe tronul Moldovei un vlăstar de os domnesc, Bogdan al II-lea (1449-1451), care se declara el însuşi fiul legitim al lui Alexandru cel Bun, deşi cercetătorii consideră că era nelegitim, în orice caz era tatăl lui Ştefan cel Mare. Cum ţara-i era ameninţată de puternicul Regat Polon la fruntariile de Nord, vrednicul Bogdan al II-a încheiat un tratat de alianţă cu vestitul Iancu de Hunedoara, pe atunci guvernator al Ungariei, care-i garanta domnului moldovean un preţios sprijin de oaste transilvan, în contra lui Alexăndrel Vodă, rivalul său dat de partea polonă. Însă, nu a luat în calcul adevăratul pericol politic, venit din partea fratelui său vitreg, Petru Aron, adevăratul fiu legitim al lui Alexandru cel Bun şi care nutrea la rându-i la tronul străbunilor săi Muşatini. Acesta din urmă l-a prins pe Bogdan în toiul unei nunţi, la Reuseni, scurtându-l de cap, „pe o noapte urâtă” după cum povesteşte polonul cronicar Jan Dlugosz, tânărul Ştefan cel Mare fiind marcat pe viaţă de acest sângeros episod, dar răzbunându-şi sângeros tatăl, la 1469, într-un mod similar.

Te-ar mai putea interesa...