|
Dacă trasăm pe un planisfer o linie imaginară, unind toate punctele urbane din întinsul ei imperiu de peste mări, prezenţele sale se resimt şi azi victorioase ca şi epoca sa care a definitivat conturul colonial al Regatului Unit: Queen Victory. Regina Victoria (1819-1901) urcă pe tronul Marii Britanii la 1837, după moartea unchiului ei William al IV, sub domnia căruia ţara sa decăzu în ochii contemporanilor, ca regină a Marii Britanii şi împărăteasă a Indiei, „perla coroanei” din 1876 şi până la moartea sa în 1901. Îşi defini epoca într-un mod foarte original: mai întâi prin beneficiile Revoluţiei Industriale cu efectul mult scontat oglindit în Marea Expoziţie Mondială de la 1851, apoi prin virtuţile morale exprimate în familia de tip victorian şi prin pauperitatea Imperiului său ce cuprindea peste 19% din suprafaţa globului, în care soarele nu reuşea să apună vreodată, la câte fusuri orare existau atunci, ca şi acum, în colonii ori dominioane, după caz. Era, în acelaşi timp, şi ultima reprezentantă a Casei de Hanovra ce şi-a renegat de timpuriu originile-i germane dintr-un mic principat uitat pe harta Europei. Avu o căsnicie foarte fericită cu prinţul Albert de Saxa-Coburg-Gotha, ce redefini monarhia engleză de rit german, dar cum visele nu rămân veşnice, mariajul se prăbuşi în abis prin moartea prematură a prinţului la 1861 şi retragerea reginei în sine cu gândurile sale sumbre, avându-l în preajmă pe capabilul premier Benjamin Disraeli ce o convinse să-şi reia popularitatea printre supuşii Coroanei. La sfârşitul celei mai lungi domnii, de 63 de ani, Victoria intră deja în istorie într-un mod foarte popular, iar noroadele de pe cuprinsul Imperiului i-au dedicat două grandioase sărbatori: Jubileele de Aur şi Diamant, glorificându-şi astfel suverana care a definit o epocă în istoria lor. Familia Brătienilor ne face şi pe noi mândri, iar cel mai de seamă reprezentant, Ion Brătianu (1864-1927) a dominat cu succes încercata viaţă politică românească în convulsiunile-i de început de secol XX în care imperiile începeau să se frământe în încercarea disperată de a-şi împărţi lumea pe felii de tort. Ocupă de mai multe ori, ca liberal destoinic, funcţia de premier al României şi îşi asumă neutralitatea ţării sale la izbucnirea Marelui Război, în 1914, reorientând regatul spre Antantă şi aproape conducând politica externă, reuşind cu succes ca actul Marii Uniri de la 1918 să capete recunoaştere internaţională după spinoasele Tratate de Pace de la Versailles.
 |
Subscribe to this comment's feed
