|
Pictorul francez Jaques-Louis David, ni-l înfăţişează într-un tablou, zăcând în baie, plin de sânge şi ţinând în mână un bilet „cu dragoste” de la a sa ucigaşă, Charlotte Corday. Să fi fost David un precursor al portretelor detailistice folosite de criminalişti azi sau al său personaj ilustrat, Jean Paul Marat (1743-1793) prezenta pentru epoca tulbure a Revoluţiei Franceze încă o enigmă? Pasionat de medicină, Marat îşi desăvârşeşte studiile de profil în ceţoasa şi mereu revoltata Scoţie, apoi practică anatomia la Londra, unde dealtfel şi publică o lucrare „Eseu filosofic despre om” în care demonstrează că ştiinţa chiar este necesară unui filosof. Întors pe malurile Senei, încă de la 1777, este prins de valurile sângeroasei Revoluţii, devenind un om de presă şi propriul său editor la ziarul „Amicul poporului”. Aflat în opoziţie cu puterea Girondinilor este exilat peste hotare, dar, revine la 1792, ales în Adunarea Naţională. Când plănui înfrângerea Girondinilor, a plătit cu viaţa, ucis fiind de o femeie aprigă şi fanatică, Charlotte Corday, cândva o mare admiratoare a sa. Ecourile Revoluţiei Franceze nu fură roz nici la noi, de parcă o altă molimă, în afara celei fanariote, se abătu în Principatele Române extracarpatice. Strânse ca într-un cleşte de scorpion între Rusia Ţaristă, Austria şi Imperiul Otoman, ţările noastre se plecară precum un steag în direcţia vânturilor potrivnice. În Ţara Românească austriecii au năvălit năpraznic, însă domnul ţării, Nicolae Mavrogheni (1786-1790), un grec cu apucături ciudate în epocă, brutal cu boierii, spiritual şi excentric cu ai săi supuşi, le opuse rezistenţă. Mercenarii lui loviră crunt în armiile vieneze, obţinând victorie după victorie. Dar, ce folos că răsplata turcilor a fost să-l omoare, pe furiş, după tipic, din cauza intrigilor ţesute, iar prinţul de Coburg-Saxa ne-a ocupat Bucureştiul, pentru puţină vreme, însă.
 |
Subscribe to this comment's feed
