Încercând, zilele trecute, să dau de „urma” unui vechi prieten din copilărie pe care, sincer să fiu, nu-l mai văzusem de multă vreme, dar despre care ştiam că mai pregăteşte ceva, ca şi în ceilalţi ani, l-am abordat la o cafea să ne povestească păţaniile sale de-a lungul a peste 13.000 km.

- Ovidiu, spune-mi în mare despre activitatea ta sportivă….

Am intrat pentru prima dată într-o sală de karate la Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, în urmă cu 10 ani. În trei ani am obţinut centura neagră, după înca trei am câştigat prima medalie de aur la Campionatul Naţional de Karate.

A fost primul dintr-o serie de succese, multiplu campion naţional în prezent, antrenandu-mă acum alături de cei mai buni sportivi din Romania, la Clubul Dinamo Bucureşti.
Dupa ce m-am mutat în Bucureşti am deschis, la Palatul Naţional al Copiilor, propriul club sportiv, numit “SAGITARIUS”, cu două ramuri, una de Tae-Bo (categorie de arte marţiale, n.a.) pentru adulţi si una de karate pentru copii. Cu sportivii acestui club, am în fiecare an în judeţul meu natal, în staţiunea Rarău, pentru două stagii de pregătire care cuprind, pe lângă atrenamentele specifice, iniţiere în alpinism, escaladă pe stâncă şi zboruri cu parapanta.

Visul de a atinge culmile neatinse

Anul trecut, după cum s-a mai scris în presă, Clubul Sportiv Sagitarius i-a adus antrenorului-campion primele satisfacţii ca mentor. La prima participare la un concurs- Campionatul National de la Constanţa, cei nouă copii pregatiţi de Ovidiu Jelea, care fac parte din ceea ce el numeste “Sagitarius Performance Team” au câştigat cinci medalii de aur, două de argint şi şase de bronz, la ambele probe ale disciplinei Karate : Kata si Kumite.
Dar provocările care definesc viaţa lui Ovidiu nu se limitează doar la sportul de performanţă. El a demarat, în anul 2009, un amplu proiect de alpinism, intitulat “Şapte Magnifici”, care presupune cucerirea a şapte vârfuri montane : Mont Blanc, Elbrus, Mc Kinley, Nuptse, Lhotse, Everest şi  râvnitul K2.
Anul trecut, Ovidiu a cucerit vârful Mont Blanc (4810m), în urma unei ascensiuni de iarnă, care este considerată mult mai dificilă decât una de vară. El a ales această variantă, pentru a se pregăti pentru munţii extrem de greu de escaladat din Himalaya, care fac parte din proiectul lui. Echipa pe care a condus-o a fost formata din Raţă Cristian şi Nicoleta Luca.

Un traseu demn de Jules Verne

Anul acesta, pe 10 ianuarie, deci tot într-o ascensiune de iarnă, Ovidiu a ajuns pe al doilea Magnific din cei şapte : vârful Elbrus (5642m) din Munţii Caucaz. Nu a fost însă o ascensiune obişnuită. Ovidiu a planificat o expeditie prin 15 ţări din Europa, care a atins Cercul Polar de Nord şi care a avut ca destinaţie finală Caucazul. Traseul a fost :Bucureşti-Viena-Graz-Salzburg-Munchen-Stuttgart-Strassbourg-Luxembourg-Bruxelles-Rotterdam-Amsterdam-Hamburg-Coppenhaga-Oslo-Stockholm-Rovaniemi-Helsinki-Sankt Petersburg-Moscova-Elbrus-Odessa-Suceava. Echipa a fost formată din suceveanul Cristian Raţă, alături de care Ovidiu a escaladat Elbrusul, Daniela Popa, arhitect din Bucureşti şi Dana Vlascianu, fotomodel. Expediţia în sine a a fost o adevarată aventură, cei patru folosind în cea mai mare parte echipamentul montan pentru a pregăti hrana şi a dormi. Singurele zile în care au au apelat la cazare au fost cele cinci în care băieţii au escaladat Elbrusul iar fetele i-au aşteptat în staţiunea Azău din Rusia.

-Cum a fost ascensiunea “temutului” Caucaz? Spune-mi în câteva cuvinte experienţa ta şi a echipei....

12.000 km. în numai o lună

Nici ascensiunea muntelui nu a fost lipsită de peripeţii, la întoarcere, chiar înainte de a ajunge la ultima tabără, Raţă Cristian a căzut într-o crevasă dar evenimentul s-a finalizat cu bine, cei doi fiind legaţi intre ei cu o coardă de alpinism.
Legat de această expediţie, Ovidiu ne-a mai spus:
Timp de o lună, am parcurs 12 000 km. Patru oameni într-o maşină de 20 de ani (autorul acestui interviu a mers în repetate rânduri cu această maşină acum zece ani, n.a.). Scuze, nu maşina ci legenda. Am dormit la cort în păduri şi am mâncat conserve încălzite la „primus” în zăpadă. Asta poate suna dur, dar a fost o parte în această expediţie care ne va face pe toţi să devenim nostalgici de fiecare dată când deschidem un pateu. Am surprins atmosfera de sărbători cu luminile şi veselia ţărilor din Europa de Vest, cu magia liniştitoare a celor din Nord şi grandoarea Marii Rusii. Crăciunul calendaristic ne-a prins la Amsterdam, iar Revelionul la Sankt Petersburg dar, în realitate, pentru fiecare dintre noi a fost un Crăciun şi un Revelion în câte o zi din cele 30 ale expediţiei. De fiecare dată altul. Nu apucam să fim vrăjiţi de atmosfera dintr-un loc, pentru că alte lumini şi altă muzică ne invadau simţurile. Am atins Cercul Polar în orăşelul Rovaniemi (Finlanda, n.a.), sediul „oficial” al lui Moş Crăciun, şi am călătorit cu gândul pe urmele exploratorilor care au ajuns prima dată la Polul Nord când am urcat la bordul navei Fram de la muzeul din Oslo. Am făcut o incursiune tehnologică în trecut şi am văzut replica legendei în care am călătorit expusă la fascinantul muzeu BMW din Munchen. Am gustat din dulciurile Sacher şi am completat meniul de conserve la restaurantul Grinzig din Viena, am sărbătorit cu vin Chardonay în Salzburg şi am încheiat toastând cu vodka alături de echipa Salvamontului din Caucaz. Apoi a urmat Elbrusul, rece, brutal, maiestuos, magnific. Fiecare secundă din aceste treizeci de zile a fost nouă.Cred că asta este esenţa aventurii.

-Spune-mi, Ovidiu, ce pregatiri necesită, din punct de vedere logistic o asemenea aventură…

“Da, e vorba de multă documentare şi pregatire, dar anul acesta pot spune că au fost două victorii, una obţinută atunci cand ne-am întors cu bine din expediţie şi prima, care pentru mine este la fel de importantă şi pe care am obţinut-o la Bucureşti, înainte de plecare şi care a constat în formarea echipei.
De data aceasta nu am fost singur, iar acest lucru a contribuit fantastic la succesul expediţiei. Am avut alături cei mai puternici parteneri pe fiecare segment. BMW Automobile Bavaria- reprezentant Ruxandra Gurăroşie – a pregatit legenda pentru expediţie. Bridgestone Romania-reprezentant Alin Vincze – a încălţat legenda cu anvelopele care au făcut faţă cu brio celor mai grele condiţii de iarnă, inclusiv drumurilor „bombardate” din Estul Europei. Nikon – reprezentant Vera Ularu- ne-a pus la dispoziţie cel mai performant echipament foto, care a permis realizarea fotografiilor ce vor sta la baza expoziţiilor organizate după expediţie. Magazinul Himalaya -reprezentat de exploratorul David Neacşu – a pus la dispoziţie echipamentul de alpinism fără de care ascensiunea ar fi fost imposibilă. Mandy Company – reprezentant Anamaria Velicu – ne-a hranit timp de treizeci de zile, conservele lor fiind şi moneda de plată a „şpăgii” pentru miliţia rusă în ultimele zile. Redis Nutritie – reprezentant Cristian Dulgheru, partener de la început al proiectului, a pus la dispoziţie suplimentele nutritive care au stat la baza pregătirii de expediţie şi principalul furnizor de energie în ascensiune. Regata Print-reprezentant Bogdan Ciurdia- a asigurat suportul publicitar al expediţiei. Roof Rack Land – reprezentant Cristian Gheorghiu – a echipat maşina cu sistemul de portbagaj suplimentar. Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti -reprezentanţi Radu Anghel Vasilescu şi Tita Vasile – pun la dispoziţie logistica şi spaţiul necesar organizării expoziţiilor foto şi conferintelor de dupa expediţie. Colantare!
Aceasta este echipa mea,o echipa destinata succesului. Iar aceasta victorie este a intregii echipe.”

-Ce alte “incursiuni” pregăteşti în viitorul apropiat?

“Cred că trebuie să explic felul în care gândesc aceste expediţii. Iau globul pamantesc, o cafea şi o carioca. Fac un punct pe glob acolo unde sunt şi altul unde vreau sa merg. Dacă destinaţia este în Vest, excursia va porni spre Est. Cea mai rapidă cale şi cea mai uşoară sunt excluse. Avionul este exclus. Aventura şi explorarea de locuri în care nu am fost sunt criteriile esenţiale.
Urmează, conform proiectului, Mc Kinley, în Alaska. Ca de fiecare dată, o voi lua pe cealaltă parte. Voi traversa Europa cu „legenda”, apoi o voi îmbarca pe un bac pentru a traversa Atlanticul, voi străbate de la Est la Nord -Vest America, apoi voi goni pe nesfarsitele intinderi albe ale autostrazii din Alaska spre Mc Kinley. Pentru că avionul este exclus, voi trage timp de o săptămână o sanie cu echipament prin sălbăticia pădurilor din Alaska spre poalele muntelui Mc Kinley, pe care îl voi escalada iarna. Va fi o premieră românească, Mc Kinley fiind unul din cei mai dificili munţi de escaladat pe timp de iarnă. Cele mai scăzute temperaturi, cele mai mari diferenţe de temperatură, cea mai instabilă vreme, cea mai lungă distanţă de urcat de la bază până la vârf, mai mare ca a Everestului (5500m faţă de 3700m). Voi pleca pe 28 noiembrie 2010 iar pe 1 februarie 2011 voi fi în faţa globului pământesc cu o cafea într-o mână şi o cariocă în cealaltă.”

-Ce inseamnă pentru tine asemenea incercari in “necunoscut?

“Am crescut cu Jules Verne, Fram, Colt Alb, Tom Sawer, poveştile lui Nansen şi ale altora. Am început să visez şi se pare ca nu m-am putut opri la timp. Acum, nici nu mă pot opri, nici nu mai vreau. Visez şi când mă spăl pe dinţi.”
Ovidiu are un web-site personal : www.borntoexplore.ro, unde pot fi găsite cele două pasiuni ale lui : sportul şi expediţiile. Dar din pagina principală se poate intra, în afară de Clubul Sagitarius şi Proiectul “7 Magnifici” şi spre o pagina intitulată “Vagabond”. L-am întrebat despre ce este vorba.
“Clubul Sportiv Sagitarius” şi “7 Magnifici” sunt două proiecte deja demarate, care merg brici şi care sunt destinate să mă facă să mă simt mulţumit.
“Vagabond” este pentru ceilalţi. E un personaj de basm care va cuceri lumea. Şi care tocmai s-a născut.