|
Scris de Adrian Popovici
|
|
vineri, 02 septembrie 2011 |
|
Oferta turistică a Bucovinei s-a îmbogăţit recent cu „Muzeul Sării din Bucovina” din incinta Minei Cacica, complex inaugurat în acest week-end, pe 27 august a.c. Mai multe detalii despre acest eveniment cultural ne-au fost oferite prin amabilitatea domnului Mugur Andronic, doctor în ştiinţe istorice de la Muzeul Bucovinei-Suceava, a cărui iniţiativă îi aparţine în totalitate: „Personal, am o experienţă de cercetare de peste zece ani în domeniul vechimii folosirii şi exploatării sării din Bucovina, perioadă de timp în care am efectuat sondaje arheologice în incinta vechii saline de la Cacica şi la slatinile de la Voitinel şi Marginea (respectiv zona împădurită de înălţime situată pe Pârâul Şoarecului). Nivelul de cunoaştere a universului sării în Bucovina s-a dezbătut la un simpozion internaţional ţinut la Piatra Neamţ, în urmă cu câţiva ani, urmat fiind de o expoziţie temporară de excepţie făcută în colaborare cu zece muzee din ţară, găzduită în primăvara acestui an de Muzeul Bucovinei cu titlul „Sarea, Timpul şi Omul”. În ce context s-a vernisat acest Muzeu al Sării de la Cacica? „Muzeul de la Cacica s-a vernisat la iniţiativa directorului salinei inginer Corneliu Zup, în contextul de a reactiva tradiţia manifestărilor culturale care se făceau în subteran până sub Regimul Comunist. Pe lângă acestea foarte populare deveniseră de decenii balurile de Sfânta Marie Mare (15 august, n.a.) din subteranul de la Cacica. „
|
|
Citeste mai departe...
|
|
Imperatorul calator si minunatiile Daciei Romane |
|
|
|
|
Scris de Adrian Popovici
|
|
luni, 26 iulie 2010 |
Sub domnia sa, vastul şi impropriul spus, Imperiu Roman, cunoaşte maxima lui expansiune teritorială, nemaiatinsă, poate, până la el, decât doar de cuceririle lui Alexandru Macedon. Publius Aelius Traianus Hadrianus (76-138 d. Hr.), fu adoptat, ca fiu, pentru calităţile sale, de popularul imperator rex (sintagma de Imperiu apare în sec. XVIII la austrieci ca un stat vast, extins teritorial; la romani, imperator era şeful armatei şi rex, rege al statului, plus Pontifex Maximus sau cel mai mare dintre preoţi sau şeful tuturor cultelor şi religiilor din lumea romană n. red.) Traian, care-l şi căsători, pe tânărul Hadrianus cu nepoata sa, asigurându-şi, astfel, succesiunea la tron. Ca imperator vru să se convingă de starea de lucruri din „imperiul” său şi călători în aproape mai toate provinciile sale, oprindu-se cu precădere în acea rece şi instabilă Britannia, unde se construi, din porunca sa expresă, Valul lui Hadrian, o fortificaţie defensivă pe o lungime, record pentru acea perioadă, de 117 km. şi o înălţime de 4, 5 m., ce se poate vedea şi azi în comitatul englez Northumberland, la Great Chesters (marile castre, n. trad.) ori în Vindolanda, anticipând, posibil, o invazie a picţilor sau a strămoşilor scoţienilor din Nord. O răscoală a iudeilor, condusă de Simon Bar Kochba, izbucni, anti-romană, la puţin timp după ce Hadrian vizită fierbintea zonă politică a Palestinei şi-l determină să reconstruiască Ierusalimul, după viziunea sa romană, împlinind astfel, o profeţie a lui Hristos. Izgonindu-i pe evrei din Ierusalim, îl distruge aproape în totalitate, iar din vestigiile Vechiului Templu, se mai păstrează azi locul de pelerinaj de la Zidul Plângerii. Preferă însorita Italie, unde-şi zidi, dealtfel o villa, în pitorescul Tivoli, ce poate fi admirată şi azi. Nu uită, în vizitele sale nici Dacia, o provincie de graniţă, bogată şi strategică pentru Roma, pe care o moşteni de la înaintaşul său Traianus şi pe care se gândi s-o recontureze administrativ. Legate de aceste vizite ale lui Hadrianus în Dacia au loc două reorganizări administrative ale provinciei, împărţită în 119 în Dacia Superior şi Dacia Inferior, iar în 123 în Dacia Porolissensis, Dacia Superior şi Dacia Inferior, continuându-se, în paralel, lungul proces de romanizare a provinciei Dacia.
|
|
Ultima actualizare ( luni, 26 iulie 2010 )
|
|
Un viking nobil si un voievod gospodar: Knut cel Mare si Ahtum |
|
|
|
|
Scris de Adrian Popovici
|
|
luni, 05 aprilie 2010 |
|
Invadatorii din Nord sau normanzii (lat. normanorum), cunoscuţi şi sub denumirea generică de vikingi au dat Europei anglo-saxone şi, mai târziu, Lumii Noi o altă geografie politică, unică până azi. Exodul scandinav care a “şocat” Occidentul lui Carol cel Mare şi a reuşit în bună măsură să stârnească panica călugărilor anglo-saxoni din Northumbria, un regat de pe teritoriul englez, făcându-i să exclame la sfârşitul litaniilor: Apără-ne Doamne de furia normandă!, a născut eroi reali cu aură legendară, multă vreme negaţi de istoriografia francă, cam egoistă în sine. Unul dintre aceştia a fost însă, fără îndoială, popularul rege danez Kanut cel Mare (994-1035) sau Knud den Store (în lb. daneză, n.a.) ori Knud Sweynsson sau fiul regelui Sweyn Forkbeard, care, se putea mândri pe bună dreptate cu o mare realizare pentru acele vremuri ca: rege al Danemarcei, al Norvegiei, al Angliei (a nu se confunda cu Marea Britanie, n.a.) şi al unei părţi din Suedia, într-un cuvânt, un imperiu danic în Nordul ostil şi viking. Când tatăl său invadă Anglia, la 1013, Knut îl însoţi şi a fost ales rege al Angliei, un an mai târziu, după moartea tatălui său. Saxonii şi danezii se învăluiră în East England, fuzionând într-o altă dimensiune, profundă şi azi. Ca să hotărnicească aceste legi nescrise ale firii, Knut se căsători cu văduva fostului său rival Ethelred al II-lea, Ema şi avu o domnie plină de reforme, de pace, sfătuindu-se tot timpul cu nobilii săi englezi ori danezi, după caz. Avea, după cum ne relatează un cronicar, un mic „defect”, ce le lipseşte azi şefilor de state: ura linguşitorii, zicându-le rece de politicos că el, cât ar fi de rege, nu putea opri curentul provocat de flux. Cam prin aceeaşi perioadă, un străromân, vrednic voievod din Banat, Ahtum, cu reşedinţa la Morisena, pe malurile Mureşului, zidi o ţară în coasta Ungariei, pe care o lărgi, la fel ca şi gospodarul nostru sus-citat, din Nord, cuprinzând un vast teritoriu ce se întindea de la Criş la hotarul Transilvaniei, apoi coborând înspre Dunăre, până la cetăţile Vidinului şi Severinului. Zidi la Morisena, în mândra-i capitală, o mănăstire ortodoxă închinată Sfântului Ioan Botezătorul, însă, aura sa mistică avea să intre într-un con de penumbră sub domnia regelui maghiar Ştefan I cel Sfânt, dornic în a-şi afirma credinţa-i apuseană, făcându-i o perioadă pe plac. Muri probabil liniştit la 1021, iar astăzi, noi, românii, nici măcar în cărţile de istorie nu-l mai pomenim, uitându-ne de fapt strămoşii.
|
|
