Peste tot, europenii se mândresc cu realizările înaintaşilor lor, turiştii plătesc bani grei ca să le viziteze. Şi ale noastre ar putea fi cunoscute, mai ales că ne reprezintă, sunt dovezi ale valorilor româneşti din Bucovina. Mă refer aici la conacele boiereşti din Suceava.

Curtea baronilor Capri, înscrisă în Lista Monumentelor Istorice din satul Iacobeşti, comuna Grăniceşti, care a fost până în 1990 sediu al birourilor Staţiunii de Maşini Agricole Grăniceşti, a fost retrocedată proprietarului de drept, un moştenitor al vechii familii boiereşti Capri, căruia puţin îi pasă de valoarea istorică a imobilului primit. Dar are alte treburi de făcut, decât să se apuce acum de lucrări de întreţinere.

Altă clădire retrocedată unui străin (francez de astă dată) este conacul Killerman-Pruncu. Figurează în lista monumentelor, dar nimeni nu-ţi spune acolo în ce stare se află. Pentru că, de mai bine de 50 de ani, nu mai sunt decât nişte ruine, clădirea şi anexele conacului fiind demolate, iar piatra provenită de la dărâmarea clădirilor a fost utilizată pentru ridicarea magazinului sătesc şi a căminului cultural din localitate. Nu zic, francezul a făcut o faptă bună donând vreo 15 ari din suprafaţa terenului primit Primăriei, ca să-şi construiască un sediu. Iar acum, pentru noua clădire, s-au dărâmat şi ultimele rămăşiţe ale conacului.

Conacul Mavrodin-ei, aici e cu totul altă situaţie. Înscris în aceeaşi listă a patrimoniului, a fost fermă pomicolă, expropriat prin decretul-lege 83/1949, iar acum aparţine unui domn (nu vreau să-i dau numele, îi las pe cei avizaţi să îl descopere). El l-a cumpărat în mod aproape legal, problema e cum s-a făcut vânzarea, mai exact, prin încălcarea legii care spune că statul român are dreptul de preemţiune la achiziţionarea clădirilor-monumente istorice. Numai că nimeni nu a ştiut când a fost vândut monumentul. Arată bine, ce-i drept, dar nu mai arată a monument istoric. A fost renovat, i s-au pus termopane, de zici că e doar o vilă a unor şmecheri.

Ruinele curţii boiereşti a lui Şendrea, din Dolheştii Mari, ar aparţine patrimoniului naţional, dacă nu ar dispărea, încet şi sigur, pentru că nimeni nu ia vreo măsură. Şi dacă nu s-au luat până acum, n-o să se ia nici dacă citeşte cineva articolul ăsta. Spaţiul pe care se află o parte a ruinelor este, la ora actuală, în proprietatea şcolii, dar sunt câţiva care îl vor cu orice preţ. Mai cu seamă un individ, mare afacerist cu materiale de construcţii, care vrea să-şi facă un depozit pe locul respectiv. Nu e nimic necurat aici, omul e pasionat de cultură şi vrea să pună în valoare un monument istoric.

Scurta introducere-Meridianele artei flamande

Este destul de dificil sa definim arta per ansamblu deoarece am fi incompleti. Arta este expresia frumosului manifestat sub diverse forme: pictura, muzica, sculptura sau arhitectura, teatru si mai nou in cinematografie. Nu toti oamenii au gustul frumosului si toti sunt tentati sa judece un artist dupa opera sa, nu neaparat in sensul pozitiv. Iata de ce istoricul E. H. Gombrich sublinia, profund motivat: Arta ca atare nu exista, exista doar artistii. In opinia aceluiasi autor, sus citat, arta este ansamblul activitatilor umane prin care in diverse epoci si locuri, omul a lasat in urma admiratia pentru frumos, concretizata si materializata, asa cum am subliniat mai sus sub diferite forme de expresie.

Arta se pierde in zorile civilizatiei omenesti si se grefeaza pe elementul istoric al unui popor sau neam. Din acest punct de vedere avem de a face cu disciplina Istoria Artei, studiata in scolile romanesti. Fiecare artist este un individualist in exprimare si operele lui se vor diferentia de altele cu subiecte similare, profane sau religioase. Frumusetea artei trebuie cautata nu in subiectul tratat, ci mai degraba in viziunea artistului respectiv.

Ca sa putem defini corespunzator arta flamanda sau a Tarilor de Jos, trebuie sa trasam cateva meridiane geografice, pentru inceput, caci arta din nord este legata indisolubil de peisajele unice de acolo, pe care artistii le-au reconturat in nemuritoarele lor capodopere, marturie vie peste generatii. Ne aflam in fata a doua realitati geografice de sine statatoare Flandra sau Belgia si Regatul Tarilor de Jos sau al Olandei. Sub denumirea generica de Flandra, teritoriu cuprins intre fluviile Escaut si Meusa, cu tinuturile Hinaut, Artois si Brabant, se intelegea ducatul Flandrei, provincie aprig disputata intre monarhia franceza si cea engleza, cu precadere in timpul razboiului celor 100 de ani. Rivalitatea dintre flamanzi si francezi a facut ca pe langa valona, ca limba oficiala, sa fie adoptata si franceza, in provinciile vestice, aflate la granita cu Franta. Mai tarziu, conflictul este lasat mostenire spaniolilor. Pitorescul tinut Artois a plasmuit denominatiunea geografica de fantani arteziene, caci acolo acestea se gasesc la suprafata scoartei terestre, fara interventia factorului antropic, care le-a amenajat mai tarziu, importandu-le in intreaga Europa. Nu in ultimul rand, Comitatul de Artois, a dat nume celebre de conti ai Frantei.