|
Datorită lui ne putem bucura astăzi de redescoperirea celeilalte Istorii romane, păstrată doar în epigrafe şi readusă la viaţă peste secole pierdute de către marele jurist şi istoric al Romei Antice, Theodor Mommsen (1819-1903), profesorul de Drept Roman de la Lepzig, Zurich ori Breslau şi apoi de Istorie romană la Berlin, capitala Prusiei şi viitorului Imperiu German. Opera sa de căpătâi rămâne, fără îndoială, Corpus Inscriptionum Latinarum (CIL), din care, 20 de volume apar în timpul vieţii, redactate şi editate personal, căci, era un adevărat erudit şi călător, inclusiv cele din Transilvania, în 1857, ne privesc personal din muzee, colecţii ori biserici. Savanţii au putut să le revadă în 1873, în cel de-al III-lea volum al operei. În Istoria Romană întrezăreşte graniţele invizibile ale Romei, dincolo de limes-uri, în asaltul ei civilizaţional şi primeşte Premiul Nobel la 1902, ca literat. Dacă Mommsen colecţiona inscripţiile în piatră ale latinităţii, redând Europei o istorie pierdută, undeva, la poalele Carpaţilor Meridionali, familia regală de Hohenzollern-Sigmaringen, construia, între 1873-1914, o reşedinţă de vară unică în arhitectura peisajeră a Sinaiei: Castelul Peleş, emblemă a României, chiar şi azi, precum herbul Bucovinean, din cel Moldav, ori cel munteano-dobrogean. Stilurile neo-gotice se îmbină perfect aici şi, poate curiozitate, l-a făcut pe bătrânul împărat Franz Josef (1848-1916) să fie oaspetele edificiului, la 1896... S-au născut şi regi aici, pe pământ românesc, Carol II-lea şi Mihai I. Dacă vreţi să vă întoarceţi în timp şi să trăţi istoria cu adevărat „bine” merită să-i vizitaţi sălile: de arme, de vânătoare, de Florenţa ori Apartamentul imperial. Acolo veţi trăi o parte din istoria noastră. Aici s-a hotărât, la Peleş, neutralitatea noastră în Marele Război la 1914. Toate trăind în epocă, la Peleş.
 |
Subscribe to this comment's feed
