|
Ne întrebăm cu toţii ce ne aşteaptă dincolo, în lumea celor drepţi, după ce părăsim cele pământeşti prin moarte...ori, se pare că aceeaşi întrebare l-a frământat cu veacuri în urmă şi pe un tânăr visător florentin originar din „Oraşul Florilor”, Florenţa, Dante Alighieri (1265-1321), dându-ne poate un răspuns plauzibil în a sa nemuritoare Divina Comedie, împărţită în trei cărţi: Infernul, Purgatoriul şi Paradisul, potrivit învăţăturii romano-catolice mult exacerbată în epocă. Era o epocă în care ţara sa natală, însorita si inedita Italie, atât de divizată în sute de stătuleţe, îsi aducea aminte de înaintaşii ei care oarecând au stăpânit un Imperiu şi acela trebuia să renască într-o expresie literară şi artistică unică: Renaşterea. Împreună cu Virgiliu (autorul Eneidei, n.a.), ce întruchipa raţiunea, Dante îşi începe călătoria către Dumnezeu pe lumea cealaltă, apoi întâlni graţia divină în frumoasa Beatrice, care-l însoţi spre culmile divine. Întâlneşte tot felul de suflete, cunoscuţi ori din alte epoci demult apuse. Divina Comedia rămâne un catalog al înţelepciunii medievale susţinută de morala creştină adânc înrădăcinată în ideea de păcat şi mântuire...Trăi la Florenţa, dar convulsiunile politice l-au forţat să plece în exil către 1302, perigrinând de la o curte princiară la alta, dar fără să-şi uite iubirea sa pătimaşă către Beatrice Portinari, care-i muri în 1290. Şi astfel, Dante reuşi, ca din dialectul florentin, să încropească în poezie limba oficială a Italiei de azi. Cam pe vremea când Dante îşi începea călătoria-i imaginară către Dumnezeu, un teritoriu românesc nou se contura la sud de Carpaţii Meridionali, condus fiind de Basarab I (1310-1352), consemnat în documentele vremii ca fiind: „fiul lui Thocomerius schismaticul (schismaticii sau cei rupţi de Biserica Romei, după 16 iulie 1054, n.a.)”. Într-un alt document de epocă emis pe la 1324 de Cancelaria Ungariei, Basarab era numit: „voievodul nostru transalpin”, cel care avea să încheie cu scces un proces de unificare a tuturor cnezatelor şi voievodatelor de la zona Oltului, înspre Dunăre şi Mare, mai apoi. Îşi stabili mai întâi capitala la Curtea de Argeş şi în cele din urmă la Câmpulung Muscel, dar, la 1330, trufaşul Carol I Robert din spiţea Angevină hotărî să invadeze Ţara Românească, dar, nobila-i oaste înveşmântată pompos, se împotmoli la Posada, într-o văgăună montană fără ieşire, pe care o putem admira în celebra Cronică pictată de la Viena şi de nu schimbă regele maghiar hainele sale cu ale unui biet călugăr, cu viaţă n-ar fi scăpat, retrăgându-se peste munţi, de unde a şi venit. Basarab întemeie un stat şi o familie domnitoare ce dădu istoriei noastre multe nume mari: Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş ori Radu cel Mare.
 |
Subscribe to this comment's feed
