Armenia-O Geografie Sacra (I)

Hagigadar 500-puncte cronografice

Advertisements

 Motto:” Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi,

după cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început şi au ajuns slujitori ai Cuvântului,

 am găsit şi eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele,

 ca să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit prin viu grai. » (Ev.Luca, cap. I, vers. 1-4)

In loc de Introducere

Anul acesta se împlinesc, deci, cinci secole de existenţă a Mănăstirii armene de la Hagigadar sau în traducere liberă „Îndeplinirea tuturor dorinţelor” cu hramul „Adormirea Maicii Domnului (15 august), situată la 3 km. de municipiul reşedinţă de judeţ. Puţini însă dintre pelerinii pe care i-am chestionat în decursul a 17 ani de când mă ocup de Armenologie, sau totalitatea disciplinelor umaniste cu şi despre armeni, ştiu şi cine sunt cei care au clădit aşezământul religios în cauză şi mă refer la un popor amintit în Cartea Facerea din Sfânta Scriptură, la un popor şi o istorie ce se desfăşoară spaţio-temporal pe o perioadă de 6.000 de ani sau şase milenii. Mulţi percep Armenia, ca stat, ca pe o simplă fostă republică sovietică precum Turkmenistanul, Azerbaidjanul, Ucraina sau Basarabia, ce şi-a recăpătat independenţa după destrămarea URSS-ului în august 1991 prin Puciul de la Moscova.

Dând timpul înapoi vom încerca în câteva rânduri să parcurgem şase milenii de istorie într-un întreg, spre o deplină lămurire a cititorilor. Mai întâi unde se află Armenia? În Munţii Caucaz sau puntea de legătură între Europa şi Asia, locul unde s-au confruntat marile imperii mondiale: Assirian, Babilonian, Persan, Med, Urartrit şi în timpurile contemporane Ţarist şi Sovietic. Tot acolo, zice Biblia, se află Muntele Ararat (6.642m.) unde a eşuat corabia lui Noe după Potop, iar, unul dintre strănepoţii lui Noe, Haik a dat şi numele ţării de mai târziu Hajastan sau Hajestan, ulterior Armenia, de la un Armen sau o rudă îndepărtată a lui Haik. Părerile sunt împărţite, aşadar, alţii considerând că Armenia vine de la Lacul Urmia. Un rege din acest neam ales, Abcar de Edessa, se îmbolnăveşte de lepră şi-i scrie o scrisoare chiar Mântuitorului Hristos pe care-L roagă să-i facă o vizită în capitală, la Edessa şi să-l vindece de lepră, crezând că minunile Domnului „nu sunt ale unui om, ci ale unui Dumnezeu. Nu există nimeni printre oameni care să învie morţii. Dumnezeu singur are această putere.” Prin mâna lui Tadeu Apostolul, Abcar este vindecat, mărturisindu-şi credinţa, astfel. Ulterior, Apostolii Tadeu şi Bartolomeu, împreună, răspândesc credinţa în părţile Armeniei, fiind primii „luminători” sau cei care au propovăduit Cuvântul Domnului, Evanghelia, aici. Tadeu aduce în Armenia lancea cu care a fost străpuns Hristos pe Cruce, iar Bartolomeu vine cu icoana Sfintei Fecioare Maria pictată de Sfântul Evanghelist Luca. Şi aici vine cea mai frumoasă parte a poveştii noastre: un oarecare fiu de nobil răzvrătit la curte, pe numele său Grigorie Partev, fiul lui Anag, pleacă la Cezareea, îmbrăţişând religia creştină, însă, vezi bine cititorule, socoteala din târg nu se prea potriveşte cu cea de acasă, căci, revenind la curte, refuză să aducă ofrande zeiţei păgâne Anahid, pe care o adora regele Dârtad, care-l şi pedepsi pe nobilul Grigorie să stea închis într-o temniţă rece şi aspră în fortăreaţa Khor Virab sau Mănăstirea Peşterii (azi Patrimoniu UNESCO). Şi acolo a stat şapte ani. Grav bolnav, regele îl scoate din temniţă şi Grigorie îl vindecă, iar regele nostru din poveste acceptă Creştinismul cu Grigorie Luminătorul ca episcop şi astfel, la 301 Dârtad sau Tiridate al III-lea cel Mare proclamă prin edict Creştinismul ca religie oficială a statului, Armenia devenind primul stat creştin din istorie, cu 11 ani înainte de Edictul de la Mediolanum, promulgat de Constantin cel Mare. Grigorie Luminătorul este considerat, pe bună dreptate, drept primul Patriarh şi Catholicos al Armenilor, reşedinţa sa fiind situată la 18 km de Erevan (azi capitala Armeniei) la Ecimiadzin. Biserica prospera şi credincioşii aveau nevoie de Cuvântul Domnului în limba lor, căci, Liturghia se oficia în siriacă şi greacă. Atunci, se întâmplă miracolul cărţii. Sub păstorirea catolicosului Sahag Partev, un călugăr luminat la minte, Mesrob Maşdoţ, către 406, după doi ani de muncă asiduă, încropeşte un alfabet de 36 de litere, slove care, conform tradiţiei, i-au fost scrise pe o stâncă chiar de Dumnezeu, precum oarecând i s-au dat Cele 10 Porunci lui Moise în Sinai. Aşa s-a reuşit să se traducă Biblia integral din greacă sau Asdvaţaşunci (Suflarea lui Dumnezeu), scrierile Sfinţilor Părinţi, Liturghierul şi alte cărţi de cult. Tot Mesrob le dă literele şi georgienilor sau kvartelilor sau ivirilor.

Valurile istoriei i-au determinat pe armeni să migreze spre Europa şi să ajungă pentru prima oară în părţile moldave, negoţul lor ajutând într-o mare măsură la prosperitatea economică a Moldovei. Aşa se face că, la 30 iulie 1401, vrednicul de pomenire voievod Alexandru cel Bun încuviinţează printr-un hrisov domnesc înscăunarea unui episcop armean la Suceava, în persoana lui Ohanes I. Cu unele mici excepţii ce au ţinut de neînţelegeri dogmatice, precum domnitorii Petru Rareş, Ştefan Rareş, Ştefan Tomşa care i-au persecutat pe armeni, comunitatea armeană a fuzionat cu cea românească autohtonă, mai ales în Moldova, până astăzi, de aici, răspândindu-se pe întreg spaţiul carpato-danubiano-pontic. Nu trebuie uitat nici faptul că fostul Catolicos Vaşken I era originar din România, iar în Suceava avem mărturii armeneşti consistente, ca să le enumerăm în treacăt pe câteva dintre acestea: Biserica Sfânta Cruce de lângă autogara municipală, Biserica Turnul Roşu sau Sfântul (Surp Sima) Simeon, Mănăstirea Zamca sau Sfântul Oxen şi, desigur, Mănăstirea Hagigadar. 

Te-ar mai putea interesa...