Apocalipsele Anului 1000 (Ultimul episod)

“Iar indata dupa stramtorarea acelor zile, soarele se va intuneca si luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor se vor zgudui.”-(Matei Cap. XXIV, vers. 29)

Advertisements

“Iar ei, adunandu-se, Il intrebau, zicand: Doamne, oare, in acest timp vei aseza Tu, la loc, imparatia lui Israel?
El a zis catre ei: Nu este al vostru a sti anii sau vremile pe care Tatal le-a pus in stapanirea Sa.”
F.A. Cap. I, vers. 6-7

“Sa nu fie. Au doara nu stia numele fiarei cel ce zice numarul numelui? Mai intai a cunoscut slovele si asa in stihii a despartit numele. Mai intai a numit numele intru sine si apoi asa din stihii impreunand numarul, a zis ca sase sute saizeci si sase tin stihiile implinirea. Deci asa si la cei “o mie de ani”, pe necuprinderea si nemarginirea vietii vesnice a insemnat-o”Sfantul Efrem Sirul

“Cunosti, dragul meu, cu de-amanuntul istoria lumii, pe cea noua, pe cea veche si pe cea straveche; poti enumera stapanitorii sub care ai luat mai inainte parte la razboaie, poti enumera pe arbitrii luptelor atletice, pe invingatorii in lupte, pe generali, cunostinte care nu-ti sunt de nici un folos. Dar nici in vis nu te-ai gandit vreodata sa stii cine este stapan in cetatea cea cereasca sau sa stii cine este primul, sau al doilea, sau al treilea, sau sa stii de cata vreme este fiecare acolo, sau sa stii ce-a lucrat si ce-a facut fiecare.”(Sfantul Ioan Gura de Aur)

Despre observatiile si invatamintele Anului 1000

Una dintre mostenirile lumii greco-romane, care s-a perpetuat in diversele genuri literare ale Anului 1000, a fost cea legata de relatiile cauzalitate efect. Moartea eroilor, a sfintilor, a imparatului este insotita adesea de un sir de fenomene naturale si cosmice, usor de explicat azi, dar foarte neobisnuite pe atunci.

Temerile Anului 1000 au un temei bine justificat, deoarece, de fiecare data cand oamenii vad petrecandu-se in lume asemenea minuni, la putin timp, se abate asupra lor ceva neasteptat sau infricosator. Raoul Glaber si Ademar de Chabannes acorda o atentie deosebita cometei din anul 1014, sub domnia regelui Robert cel Pios.“In vremea aceea, o cometa, mai lata si mai lunga decat o sabie, aparu spre miazanoapte in cateva nopti de vara la rand; si s-a intamplat ca, in Galia si in Italia, numeroase orase, castele si manastiri sa fie distruse de foc; printre acestea si manastirea Charroux care, impreuna cu bazilica Mantuitorului, cazu prada flacarilor. Biserica Sainte-Croix d’Orleans si manastirea Saint-Benoit de Fleury si multe alte sanctuare fura mistuite de flacari.”

Minunile si misterele au farmecul lor, raportate la realitatile Evului Mediu. In zilele noastre ele au o explicatie rationala, stiintifica. Intr-adevar, daca iarna, pe o vreme senina, privim spre orizontul nordic, in camp deschis, vom vedea un joc ciudat de lumini si umbre, precum flacarile unui incendiu. Este aurora boreala, un fenomen atmosferic unic ca desfasurare si care poate aprinde imaginatia oricarui bun crestin, deloc credul. La fel este cazul aparitiei unei comete. Insa, o eclipsa totala de soare, nemaivazuta, chiar in anul in care se implineau 1000 de ani de la Rastignire, adica pe 29 iunie 1033, este studiata ceva mai rational, urmarindu-se detalii care ni se par azi, de-a dreptul obiective, dar are o urmare ciudata, in planul politicului. Iata cum o consemneaza Sigebert de Gembloux, in Analele din Benevent:

“In acelasi an in care se implinea o mie de ani de la Rastignirea Domnului, in ziua a treia a calendelor lui iulie, intr-o vineri, in ziua a douazeci si opta a lunii, s-a produs o eclipsa sau o intunecare a soarelui, care a durat de la ora a sasea a acelei zile pana la ora a opta si a fost cu adevarat infricosatoare. Soarele devenise albastru ca safirul, iar in partea superioara purta imaginea lunii in primul ei patrar. Oamenii, privindu-se intre ei, se vedeau palizi ca niste morti. Lucrurile pareau invaluite intr-o culoare ca sofranul.”

Ce a urmat de fapt? In aceeasi zi, spune cronicarul, la aceeasi ora, care era ziua nasterii Apostolilor, in Bazilica San Pietro, a avut loc o conjuratie a nobilimii romane menita sa-l ucida pe Papa, dar il alungara totusi de pe scaunul lui. Zece ani mai devreme, o alta intamplare, similara, a produs schimbari politice majore in intreaga lume, asa cum avea sa traga concluziile de rigoare, cronicarul cleric Ademar de Chabannes. Am ales textul, pentru frumusetea sa descriptiva, in culori vii. S-au luptat stelele sau a fost o aliniere a planetelor?

“In zilele acelea, in luna Ianuarie, in jurul orei a sasea a zilei, s-a produs o eclipsa de soare de o ora; luna se tulbura si ea atunci, devenind cand de culoarea sangelui, cand de un albastru intunecat, cand disparand cu totul. Se vazura atunci, in partea australa a cerului, in semnul Leului, doua stele care s-au batut intre ele cat a durat toamna; cea mai mare si mai luminoasa venea dinspre Orient, cea mai mica dinspre Occident. Cea mai mica alerga furioasa si parca speriata spre cea mare, care nu-i permitea sa se apropie, ci, lovind-o cu o coama de raze, o impingea departe spre Occident”

Ademar de Chabannes este inainte de toate, un istoric analist al timpului sau. Evenimentele il inspira si le coreleaza cu miracolele cosmice, cu inexplicabilul aparent. Este un om citit, un savant, care cauta sa discearna firul istoriei prezente. Observatiile sale interpretatio il ajuta sa inteleaga sensul Istoriei, iar descrierea sa, pare mai obiectiva in cea de-a doua expunere. Analizand chiastic textul sau ceea ce numim corelarea fragmentelor citite printre randuri, ajungem la urmatoarea cronologie a Anului 1000:

“La un timp, dupa aceste evenimente, a murit Papa Benedict caruia i-a urmat Ioan. Vasile, imparatul grecilor, murind si el, fratele sau, Constantin, deveni imparat in locul lui. Herbertus, arhiepiscop de Koln, parasi viata terestra, iar dupa moarte, se remarca prin miracole.Imparatul Henric muri la randul sau, fara sa lase fii in urma lui, incredintand insemnele imperiale fratelui sau Bruno, episcop de Augsburg, arhiepiscopului din Koln si celui din Mainz pentru ca ei sa aleaga un imparat dupa moartea lui. […] Poporul il alese pe Conrad, nepotul defunctului imparat Henric. Episcopii, mai inspirati, alesera un alt Conrad, pe sotul unei nepoate de-a lui Henric, pentru caracterul lui energic si judecata lui dreapta.

Cine erau personalitatile numite in text? Pentru imparatii germani, avem o trecere de la o dinastie la alta. Henric al II-lea cel Sfant (1002-1024, imparat din 1014), apartinuse dinastiei de Saxonia, in timp ce Konrad al II-lea (1024-1039, imparat din 1027), inaugureaza dinastia de Franconia sau Saliana. In ceea ce priveste Scaunul Apostolic Roman, Benedict al VIII-lea (1012-1024), este urmat de Ioan al XIX-lea (1024-1032). Aparitia unor monstri marini, precum balena albastra (vezi foto), mamifer care in migratia sa longitudinala ajunge pana in apele occidentale ale Atlanticului, prevesteste discordia intre neamuri, astfel dupa cum indica cronica:

“In al patrulea an al mileniului, a fost vazuta o balena de o marime neobisnuita despicand apele la locul numit Berneval, indreptandu-se din tinuturile septentrionului spre cele occidentale. Ea a aparut intr-o dimineata de noiembrie, in zori, asemanatoare unei insule, si fu vazuta continuandu-si drumul pana in ora a treia a zilei, raspandind stupoare si uimire in mintea celor care o vedeau. Dupa aparitia acestei prevestiri marine, tumultul razboiului incepu brusc pe toata intinderea lumii occidentale, in acelasi timp in tinuturile Galiei si in insulele de dincolo de mare, cele ale anglilor, bretonilor si scotienilor.”

Epidemiile, foarte frecvente pe atunci, creau o confuzie si mai mare prin simplul motiv ca nu erau analizate medical cauzele care le generau: foametea, igiena precara, o alimentatie saraca in vitamine. Anul 997 se confrunta cu o epidemie numita in epoca “boala focului”, de fapt ciuma, o maladie a Evului Mediu.

“In vremea aceea, bantuia printre oameni un flagel teribil, un foc ascuns care, daca ataca un membru, il devora despartindu-l de trup; cei mai multi erau, intr-o singura noapte, complet mistuiti de aceasta infricosatoare ardere. S-au gasit in memoriile numerosilor sfinti leacul impotriva acestei ciume terifiante; multimile se inghesuira mai ales in bisericile celor trei sfinti marturisitori, Martin din Tours, Ulric din Bayeux si, in sfarsit, venerabilul nostru preot Maieul (de la Cluny); si acolo isi gasira, prin binefacerile lor, vindecarea dorita.”

Efervescenta religioasa a Anului 1000, acorda un rol important cultului sfintilor, mai ales in Apus si anticipa avantul Cruciadelor. Pelerinajele cuprindeau cateva centre foarte importante precum: Compostella, in Spania, Tours in Franta, Clairvaux, Cluny. Lumea de dincolo patrunde in viata cotidiana, in mod benefic, intarind credinta populara, dar in acelasi timp, lasand si locul unor exagerari. Pe respectul pe care il inspira aceste ramasite pamantesti se intemeiaza intreaga ordine sociala, la un moment dat, deoarece toate juramintele care incearca sa disciplineze, sa ordoneze tumultul cotidianului feudal, erau rostite cu mana pe un relicvariu. Unii regi harismatici, precum Robert cel Pios (922-923), despart credulitatea maselor populare de credinta cea adevarata, prin cateva intamplari cu talc expuse in cronica:

“Bizuindu-se pe o riguroasa justitie, acelasi rege serenisim (Robert cel Pios) se straduia sa nu-si prihaneasca gura prin minciuni, ci, dimpotriva, sa tina in inima si gura lui numai adevarul; jura cu sarguinta numai pe credinta in Domnul Dumnezeul nostru. Iata de ce, pentru cei care depuneau juramantul, dorind ca acestia sa fie la fel de neprihaniti ca si el (impiedicandu-i sa devina sperjuri), poruncise sa se faca o racla de cristal, impodobita cu aur fin, dar fara nici un fel de moaste in ea, pe care jurau cei mari, nestiutori de aceasta pioasa viclenie. El mai poruncise sa i se faca o alta racla de argint de asta data in care aseza un os de grifon; pe acesta jurau cei fara de putere si taranii.”

In loc de incheiere

Minunile Anului 1000 si spaimele cotidiene ce le-au insotit au aprins imaginatia colectiva a maselor, indiferent de epoca si loc. Ele s-au perpetuat in psihologia celor multi, chemati si nechemati, harismatici si neharismatici. Au ridicat probleme si au lasat adeseori intrebari care isi asteapta raspunsul chiar in zilele noastre. Credinta consta in a crede cele nevazute, dar fara a incerca sa le cunosti pe cale rationala. Imparatia de dincolo e inauntrul nostru, eterna, vesnica. Calculele aritmetice ale lucrurilor cu anevoie de inteles au condus la interpretari gresite despre Cea de-a Doua Venire a lui Hristos Imparatul. Ziua aceea va veni ca un fur, pe neasteptate, deci fara calcule omenesti, zice Mantuitorul. In ceea ce priveste paradigmele milenariste, asa cum am mai aratat, la inceputul disertatiei noastre, ele se datoreaza foarte mult doctrinelor neoprotestante care inoculeaza conceptia gresita a unei imparatii de o mie de ani, interpretata literal si a neintelegerii voite a Botezului crestin ca inviere din Legea Veche in Legea Noua. Sa ascultam in incheiere cuvantul de invatatura al Sfantului Efrem Sirul, reprezentantul cel mai de seama al Bisericii Siriene, adresat tocmai vechilor eretici hiliasti si va las pe dumneavoastra, dragii mei cititori, sa meditati:

“Dovedeste ca femeia este cetate si eu tie pentru cei o mie de ani iti voi da dovada (Apoc. 17, 18). Talcuieste-mi mie, ca femeia care de la sine s-a inaltat se face Ierusalim si nu mai este femeie, si eu iti voi talcui tie pentru cei o mie de ani. Au doara cetatea naste? Au dupa ce a nascut se face Ierusalim? Au doara fiara este omul faradelegii? Au doara la fiara sapte capete se impreuna ca sa imparateasca? (Apoc. 12, 3; Dan. 7, 24). Au doara din cele sapte al optulea este si nu este numarul al optulea, ca sapte sunt, ca cele trei capete s-au pierdut? (Dan. 7, 20). Au doara numele fiara este nepovestit si, ca al lui Dumnezeu, cu totul nenumit?”

(Sfarsit)

Te-ar mai putea interesa...