Monthly Archives: March 2018

Doua misterioase muzee in aer liber – Nara si Tikal

Vorbim astăzi despre miracolul japonez şi despre o ţară de la Soare răsare care l-a făcut posibil. Acesta s-a datorat uimitorului dar al niponilor de a învăţa de la străini şi de a adapta tradiţiile altor culturi. Cu mult înaintea sosirii europenilor, chinezii au trimis în Ţara Soarelui Răsare călugări care au adus Budhismul, noua religie devenind apanajul curţii imperiale, alături de mai vechea religie autohtonă Shintoismul sau „Calea Zeilor”. Tot de la chinezi, niponii preiau scrierea şi multe particularităţi de civilizaţie. În străvechea capitală imperială Nara impactul chinezilor a lăsat amprente adânci. Printre clădirile notabile ale oraşului chinez din inima Japoniei se află Shosoin-ul, cunoscut şi atestat ca fiind cel mai vechi muzeu din lume, construit în anul 756 de văduva împăratului Shomu (724-749 d.Hr.).
Peste 3.000 de preţioase exponate oferă vizitatorului o imagine amplă a vieţii curţii imperiale de secol VIII. Shosoin-ul cuprinde manuscrise sacre, scrieri ştiinţifice, brocarturi, mătăsuri, mobilă intarsiată, instrumente muzicale, toate de factură niponă ca şi daruri ale unor solii din afară oferite împăraţilor de la Nara, cu alte cuvinte tot ce se află într-un muzeu care se respectă. Pereţii muzeului au fost iniţial construiţi din bucăţi de lemn secţionate transversal şi suprapuse orizontal, fapt ce permitea scurgerea pluviometrică, absorbind umiditatea şi, totodată prin procesul de contractare permitea o foarte bună ventilaţie atunci când aerul era uscat. Iată deci o minune inginerească de acum 13 secole care merită a fi vizitată, Shosoin-ul gazduind şi exponate aduse în dar din citadela Bizanţului sau din străvechea împărăţie a perşilor.

Doua jocuri de putere pe tabla de sah a diplomatiei

În plin Război Rece, o epocă de confruntare ideologică între Cortina de Fier şi democraţiile occidentale, o nouă capodoperă cinematografică hoollywood-iană spărgea topurile şi încasările, penetrând inclusiv „lagărul roşu”, şi anume filmul de succes „Drumul spre victorie” (1981). Producţia a fost rulată pe ecranele cinematografelor noastre de atunci, şi chiar la televizor, cu acelaşi succes la public. Într-un lagăr nazist de prizonieri de război, cu alt regim decât cel al exterminărilor de la Auschwitz ori Dachau, fotbalul este în centru atenţiei, prizonierii pasionaţi de sportul rege dorind să joace o partidă în compania selecţionatei Reich-ului.
În film joacă Michael Caine, Sylvester Stallone, dar şi fotbalişti de top precum legendarul Pele cu 1000 de goluri, Bobby Moore, Paul van Himst ori Hallvar Thoresen. Şi totuşi, ce bariere a spart filmul şi de ce? O observaţie fină a fenomenului industrial cinematografic de după 1945 ne relevă un aspect deloc neglijabil: până în anii 80 ai secolului trecut, mai toate coproducţiile care aveau în centrul atenţiei cel de-al Doilea Război Mondial, puneau în prim plan victoriile militare aliate şi anatemizarea Armatei germane, Wehrmacht. Lucrurile încep să se îndrepte când Vestul german devine un aliat de nădejde euroatlantic în confruntarea Est-Vest, iar nemţii sunt parţial disculpaţi de doctrinele naziste. Un scenariu similar celui din „Drumul spre victorie” putea să-i apropie pe foştii inamici, acum aliaţi, chiar în anii 40, unindu-i prin sportul rege.

eXTReMe Tracker