Monthly Archives: February 2018

Calugarul cel intelept si seniorul lui Adam

Se spune că, demult, un războinic s-a întâlnit cu un călugăr şi l-a întrebat pe acesta: – Prea cuvioase, cum poate să existe rai şi iad, când nu văd nimic din toate astea? Poate cineva să-mi arate raiul şi iadul? – Dar tu, l-a întrebat călugărul, cum te poţi numi războinic, când nu văd în faţa mea decât un caraghios?
Soldatul mâniat a scos imediat sabia, dar, la fel de calm, bătrânul călugăr i-a spus: – Vezi, aşa se deschid porţile iadului! Înţelegând lecţia dată, războinicul a pus sabia în teacă şi s-a înclinat respectuos. – Uite, i-a mai spus călugărul, aşa se deschid porţile raiului!

Doua Biblii care au revolutionat omenirea

Termenul de Biblie sub care sunt cuprinse într-un întreg scrierile vechi şi nou-testamentare îşi are obârşia în anticul oraş fenician Byblos acolo unde exista şi o veche bibliotecă a lumii antice, biblos devenind ulterior în greacă substantiv comun, carte adică. Cărţile biblice au fundamentat o nouă religie monoteistă, Creştinismul şi un sistem valoric asociat, acceptat de unii, neacceptat de alţii. O altă religie, de sorginte marxist-comunistă, şi-a bazat preceptele puse în practică pe „Cărticica Roşie”
sau, mai bine spus, „Citate din preşedintele Mao” liderul comunist chimez, care în anii 60 ai secolului trecut a lansat „revoluţia culturală” printr-o serie de măsuri draconice precum anihilarea intelectualităţii burgheze, distrugerea birocraţiei din interiorul Partidului Comunist Chinez şi folosirea Armatei Populare de Eliberare ca forţă egalitaristă a maselor. „Cărticica Roşie” a devenit literatura obligatorie în China acelor ani de profundă îndoctrinare. Dar, paradoxul face că „biblia maoistă” a devenit un fel de best-seller şi o carte de cult, culmea în Occident, influenţând profund mişcările studenţeşti radicale de stânga şi ale lor exaltări stradale în forţă.

eXTReMe Tracker