Monthly Archives: April 2014

De la calvar la Altar

Nu cu mult timp în urmă, la Biserica monument „Naşterea Maicii Domnului”-Suceava, prin Fundaţia „In Memoriam” s-a mai consumat un eveniment cultural important şi anume dubla lansare de carte „De la calvar la Altar” şi „Fugiţi de urgia bolşevică”, volume memorialistice semnate de nonagenara Taţiana Vlad Guga, venită special de la Vatra Dornei unde s-a stabilit de ceva vreme. Gazda manifestării, pr.paroh Viorel Ioan Vârlan, el însuşi dornean de origine după cum a mărturisit celor prezenţi, a specificat faptul că l-a avut ca profesor de geografie pe soţul doamnei Taţiana, dar şi că l-a cunoscut şi pe fratele acesteia preotul Mircea Vlad care „Avea o duioşie specială şi mai târziu am descoperit că a făcut detenţie politică pe nedrept, iar după 1990 am aflat ce s-a întâmplat de fapt în temniţa roşie.

Doi oameni model întru crez: Mahatma Ghandi şi Iuliu Maniu

Viaţa sa model a fost comprimată în dictonul ce-i aparţine de fapt:„Orice lucru pe care îl faci în viaţă va fi nesemnificativ, dar este foarte important să îl faci. Deoarece nimeni nu îl va mai face” , căci, reformatorul Indiei Contemporane, Mahatma Gandi (1869-1948), pe al său nume real Mohandas Karamchand, s-a născut în Perla Coroanei Britanice, a fost educat în inima Imperiului, la Londra şi a murit ca martir pentru a sa ţară fostă colonie.

eXTReMe Tracker