Monthly Archives: November 2013

„Bucovina în relaţiile internaţionale în secolul XX” la Universitatea „Ştefan cel Mare”

De Ziua Bucovinei, Asociaţia Română de Politică Externă din România (A.R.P.E.), Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Istorie-Geografie din universitatea suceveană şi Fundaţia „Inmemoriam” organizează conferinţa tematică „Bucovina în relaţiile internaţionale în secolul XX”. Alocuţiunile vor fi ţinute de foştii ambasadori prof.univ.dr. Aurel Preda, prof.univ.dr. Ion Anghel şi de expertul în relaţii internaţionale George Băloi.

80 de ani de la Holodomorul din Ucraina,comemoraţi şi la Suceava

Sâmbătă, 23 noiembrie a.c. şi comunitatea ucraineană din Suceava şi-a comemorat victimele Holodomorului sau a Marii Foamete, provocată de regimul stalinist, care a cuprins spaţiul sovietic, pe atunci, al Ucrainei de azi, în perioada 1932-1933. În acest context la parohia misionar ucraineană cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul sucevean Zamca, biserică supusă pe linie canonică Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, arondată Protopopiatului Suceava I, a avut loc Sfânta Liturghie împreună cu ierugia pomenirii victimelor Holodomorului şi a eroilor din Primul şi Al Doilea Război Mondial, slujbă oficiată de preotul paroh Mihai Măghiar, la troiţa monument din curtea parohiei,alături de preoţi din comunităţile rurale Negostina şi Bălcăuţi, în prezenţa reprezentanţilor a două instituţii teologice surori, în deplină comuniune liturgică cu noi, diferenţele fiind strict de ordin lingvistic, arhidiacon Bogdan Hrişcă, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ierarh Mitropolit Dosoftei”-Suceava şi a pr. prof.univ.dr. Nicolae Şerban de la Catedra de Teologie din Cadrul Universităţii Naţionale „Iurii Fedcovici” din Cernăuţi.

eXTReMe Tracker