Monthly Archives: February 2013

Razboiul Celor 100 de Ani (VII)

“Nimeni nu pierde pe nimeni, pentru că nimeni nu posedă pe nimeni. Asta e adevărata experienţă a libertăţii: să ai lucrul cel mai important din lume, fără a-l poseda.”Paulo Coelho

“Rareori ne gândim la ceea ce avem, dar mereu la ceea ce ne lipseşte.”Arthur Schopenhauer

Asculta vocea-ntelepciunii ce spune dintru inceput: Viata e scurta. Omul nu se aseamana c-o planta ce poate creste mai inalta, dupa ce coasa a trecut”Omar Khayyam

Piatra de incercare de la Scone si testamentul regelui Edward I

black_princes_ruby.thumbnailDe ceva vreme circula un zvon prin lume cum ca Scotia cea rece si umeda din nord, vrea sa se desparta pe cale “amiabila” de Regatul Unit si sa apara ca stat de sine statator pe harta Europei si, de ce nu, a Uniunii Europene. Credeti sau nu, dar, candva, cu multe secole in urma, lucrurile erau posibile, caci, nobilii munteni scotieni chiar aveau un stat, ba si un rege, chiar si o capitala. Apoi, tot ei, faceau jocurile de culise intre doua rivale: Franta continentala si vesnicul vecin de la sud, Anglia. Ce fel de oameni erau scotii sau pictii, cei care au definit, dealtfel, Scotia? Cand au cucerit Britannia, romanii s-au confruntat cu aceleasi realitati crunte in teren pe care le simt probabil azi occidentalii, la o alta scara, in Afghanistan, Irak, Iran ori, poate, in curand Coreea de Nord. Locuitorii scoti erau descrisi ca fiind, zice cronicarul anonim, oameni cu “Trupuri inalte si albe, ochi albastri cranceni si parul de un blond rosietec; stomacuri nesatioase, vesnic infometate, infierbantate cu bauturi tari; tineri treziti tarziu la dragoste; insi care beau cu nerusinare zi si noapte”. Caracterele cele de mai sus zise, muntenii si le aratau numai fata de dusmani, caci, altminterea “Barbatul din aceasta rasa poate accepta un superior, este capabil de devotament si de respect”. 

Codul Da Vinci-o dilema anticrestina (II)

„Luati aminte sã nu vã fure mintile cineva cu filosofia si cu desarta înselãciune din predania omeneascã, dupã întelesurile cele slabe ale lumii si nu dupã Hristos” (Coloseni 2:8)

“Teoria Conspiratiei” isi are originile in Europa Occidentala, la finele Evului Mediu luand amploare odata cu Reforma si mai tarziu cu neoprotestantismul si atingand apogeul in sec. XVIII-lea, “Secolul Luminilor”.

crossSistemele valorice piramidale ale teoriei conspiratiei s-au dezvoltat cu precadere in Apus, atunci cand opozitia fatisa fata de valorile traditionale ale religiei crestine imbraca diverse forme de exprimare anticlericale si antieclesiastice, lovind direct Biserica Romano-Catolica: Reforma, Miscarea Illuminati si nu in ultimul rand forma clasica de anarhie, Revolutia, extinsa in Europa si Lumea Noua.

eXTReMe Tracker